Campionatul Mondial de Rally-Raid – Raliul Tunisiei

Autor: Dan Vache 10 mai 2010 MOTO

Echipa Vectra RacingRaliul din nordul Africii este primul
la care Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea au concurat
după o absenţă de peste şase luni.
Echipa considerată a fi
cel mai puternic team privat din Campionatul Mondial în 2008 şi în
Dakar 2009 a revenit cu rezultate care îi reconfirmă statutul. Mani
Gyenes a terminat raliul pe locul 8 în clasamentul general şi pe 4
la clasa SuperProducţie peste 450 cmc. Marcel Butuza are al
9-lea timp în clasamentul general şi a urcat pe podium la clasa
Producţie, iar Alex Gârbacea ocupă locul 11 la general şi 5 la
Producţie.

Cea mai grea zi pentru echipă a fost ziua de miercuri 5 mai. În
etapa a 4-a cutia de viteze a motocicletei pilotate de Mani Gyenes
a cedat şi sătmăreanul a fost nevoit să meargă prin deşert peste 80
de km doar cu treapta a 2-a. În urma acestui incident Mani, care
era lider la clasa Producţie încă din prima etapă, a fost nevoit să
schimbe motorul şi a fost mutat la clasa SuperProducţie.
Dezamăgirea a fost mare pentru că în octombrie 2009 Mani câştigase
Raliul Marocului, o altă etăpă de Campionat Mondial şi era privit
ca principal favorit la victoria din Tunisia.

Pentru Mani însă zilele care au urmat au fost un
antrenament foarte bun având în vedere că speră să revină în
Dakar.

Mani GyenesAlex Gârbacea a venit în Tunisia după ce doar
cu o lună în urmă a suferit o intervenţie chirurgicală la piciorul
stâng.
După ce în 2008 în Raliul Faraonilor a reuşit să
termine în primii 10, în această etapă din Mondialul de Rally-Raid
s-a clasat pe locul 5 la categoria Producţie.

Raliul s-a încheiat pe 7 mai cu o probă care, deşi a măsurat
doar 132 de km le-a dat multă bătaie de cap concurenţilor din cauza
furtunii de nisip. La km 80 al probei speciale vizibilitatea s-a
redus foarte mult din cauza vântului puternic şi furtuna a
continuat până la finalul probei. Din cauza, furtunii organizatorii
au fost nevoiţi să mute finişul oficial al raliului de la capătul
ultimei probe speciale în parcul de asistenţă din Douz.

După aceast raliu, Marcel Butuza, Mani Gyenes şi Alex Gârbacea
speră să îşi poată continua programul de Campionat Mondial din
acest sezon şi să ajungă la Raliul Sardiniei şi la cel al
Faraonilor.

Raliul Tunisiei a fost câştigat de Chaleco Lopez,
chilianul căruia la Dakar 2009 asistenţa tehnică i-a fost asigurată
de Vectra Racing.

Alex GârbaceaMarcel Butuza (locul 3 la clasa Producţie-
team manager):
„Pentru noi Raliul Tunisiei a fost un raliu
bun pe ansamblu. Din păcate, însă în etapa a 4-a am pierdut locul 1
la clasa Producţie pentru că lui Mani i-a cedat cutia de viteze,
dar mă bucur că am ajuns toţi cu bine la finiş şi nu ne-am
accidentat”.

Mani Gyenes (locul 4 clasa SuperProducţie +450
cmc):
„Raliul Tunisiei a fost o experienţă bună pentru că
nu am mai concurat niciodată aici, chiar dacă în urmă cu patru ani
am venit pentru o sesiune de antrenament. Este foarte greu acum la
final, pentru că în loc să mă bucur de victoria la clasa Producţie
trebuie să mă mulţumesc cu locul 8 la general şi cu 4 la
SuperProducţie. Asta este. După ce mi s-a stricat cutia de viteze
raliul a fost pentru mine un foarte bun antrenament. Mă bucur însă
că suntem toţi la finiş îl felicit pe Marcel pentru rezultat şi pe
Alex pentru revenirea în rally-raidul mondial”.

Alex Gârbacea (locul 5 clasa Producţie): „Mă
bucur că am terminat raliul pentru că nu a fost uşor să mă
reacomodez cu navigaţia după road book şi GPS având în vedere pauza
de aproape doi ani. A fost o adevărată provocare să ajungem azi la
finiş din cauza furtunii însă mă bucur că am reuşit să îmi păstrez
poziţia de la clasa Producţie şi sper să revin în Africa pentru
Raliul Faraonilor”.

Raliul Tunisiei – Clasament general

1. Chaleco Lopez Aprilia 450

2. Marc Coma KTM 690 Rally

3. Jakub Przygonski KTM 690 Rally

……………………………………………………..

8. Mani Gyenes KTM 690 Rally

9. Marcel Butuza KTM 690 Rally

…………………………………………………….

11. Alex Gârbacea KTM 690 Rally

…………………………………………………….


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide